Carbonara cu dovlecei si scoici Saint Jaques
Pentru 2 portii
Ingrediente:
Ingrediente pentru Scoici
10-12 scoici (5-6 bucati de persoana)
2 linguri de ulei de masline
2 linguri de unt
Sare si piper
Ingrediente pentru Carbonara:
8 bucati de bacon taiate bucatele (eu inlatur excesul de grasime)
1 salota taiata marunt
2 linguri de ulei
1 -2 catei de usturoi tocati
Cateva cepe verzi tocate
Patrunjel, optional
Jumatate de cana de smantana
50 g de parmesan ras
Piper proaspat macinat
2 dovlecei mari taiati tip ,,noodles” cu ajutorul unei razatoare „mandolina” (puteti folosi si spaghetti)
Preparare:
Scoicile
Inlaturati excesul de apa din scoici cu ajutorul unor servete de hartie. Presarati scoicile cu sare si piper.
Intr-o tigaie non-aderenta , adaugati 2 linguri de ulei si prajiti scoicile. Prajiti-le cam 2-4 minute pana ce devin aurii si intoarceti-le si pe cealalta parte, inca 2-3 minute. Adaugati la finalul prajirii cele 2 linguri de unt si aveti grija sa inprastiati untul pe toate scoicile. Scoateti scoicile din tigaie si puneti-le pe servete de hartie ca sa inlaturati grasimea. Tineti la cald.
Carbonara
Intr-un bol mic amestecati ¾ din cantitatea de parmesan cu smantana. Intr-o tigaie incapatoare prajiti bacon-ul pana devine crocant in putin ulei. Scoateti bacon-ul din tigaie si pastrati la cald. In uleiul in care ati prajit bacon-ul adaugati dovleceii, salota, jumatate din ceapa verde usturoiul si caliti pana cand dovleceii se inmoie, cam 5 minute. Adaugati apoi baconul si amestecul de smantana si branza. Amestecati bine. Impartiti amestecul in doua farfurii si adaugati deasupra scoicile pregatite anterior si tinute la cald. Presarati pe deasupra parmezanul ramas, cepa verde, patrunjel si piper proaspat macinat.